DB-II-a-A-17465
Curtea brâncovenească de la Doicești
1706
Sat Doicești, comuna Doicești, județ Dâmbovița
Pe drumul național 71, la circa 7 km nord de Târgoviște.
Din ansamblul curții de la Doicești se mai păstrează Biserica ”Nașterea Maicii Domnului”, care este în cult.
La 1 mai 1702, Constantin Brâncoveanu cumpăra Doiceştii cu moşia, casele din piatră, moara de pe iazul Ialomiţei şi via din Dealul Doiceştilor, de la fraţii Matei vătaful şi Barcu Clucerul, prin intermediul lui Brăiloiul mare ban (domnul fiind în duşmănie cu Bălăcenii), bunuri evaluate la 500 de taleri.
Motivaţia achiziţiei, invocată de cronica oficială este confirmată şi mai târziu, la 20 ianuarie 1724: "...Neavând sat aproape de Târgovişte ca să-i fie pentru plimbare",... "voind domnia lui ca să ia acest sat pe seama domnii sale să-i fie pentru preumblare, fiind aproape de Târgovişte, au pus pe Cornea banul de au făcut meşteşug".
În octombrie 1704, Brâncoveanu "au făcut culesul (viilor) pă la Sătenii, pă la Doiceşti", ca de altfel şi în anul următor: "Şi aşa, la octombrie 2 (1705) au mers măriia sa la viile dă la Săteni, dă au şăzut acolo câteva zile, împreună cu toată casa mării sale şi alţi boiari, unde şi culesul l-au văzut, iar mai mult pentru preumblare, după cum şi într-alţi timpi au făcut".
Probabil că aici s-a perfectat, la 16 octombrie 1705, zapisul de cumpărare pentru moşia Bărbăteşti. Curând după aceasta, în iulie-august 1706, "fiind acolo nişte case vechi, surpate şi nesăbuite, măriia sa luând moşia, numaidecât au strămutat casele dă cum era şi le-au prefăcut, puindu-le în orânduiala ce să vădu şi le-au grijit foarte frumos, făcând şi biserică dă piatră şi heleşteu şi vii şi dă toate, precum să văd înfrumzuseţate şi le-au dăruit fiului mării sale celui mai mic, lui Mateiaş".
După moartea silnică a domnului, boierii Bălăceni şi-au cerut înapoi moşia, care le-a fost restituită împreună cu casele, pe motiv că le fusese luată "făr de dreptate, în meşteşuguri şi făr de voia lor". La 1733 familia Bălăceanu a vândut moşia şi casele lui Constantin Asan postelnicul; la acea dată se spune că "dintru întâmplarea vremilor" casele şi "mămestriile din jur" toate s-au stricat şi s-au părăginit". Peste un an, Asan, văzând că nu are nici un folos de pe urma moşiei şi a casei părăginite, le-a vândut la rândul său lui Mihai Bărbătescu serdarul.
Acesta - devenit apoi mare stolnic - a făcut o nouă clădire la nord de biserică, punând şi o pisanie la 1737. Virgil Drăghiceanu susţinea că această pisanie este a lui Manolache Brâncoveanu, dar Mihai Oproiu, consideră că este vorba de adevăratul stăpân al caselor Mihai Bărbătescu. La 1762 moşia şi casele au ajuns, prin moştenire, în stăpânirea lui Mihai Bărbătescu paharnicul.
Ajunse apoi în stăpânirea lui C. Mavrocordat căminarul, casele brâncoveneşti s-au ruinat în a doua jumătate a secolului trecut.
Cercetând ruinele ce se mai păstrează astăzi din fosta curte a Brâncoveanului din care mai fiinţează doar biserica, putem reconstitui în bună parte aspectul său de odinioară.
Zidul de incintă, din piatră de râu fixată în casete de cărămidă, înalt de circa 6 m pe alocuri, era întărit la exterior prin contraforturi şi închidea o curte patrulateră cu laturile de 130 X 150 m. Accesul se făcea pe o poartă situată pe latura de sud a incintei. Se puteau vedea în mijlocul curţi, pe la sfârşitul primului deceniu al secolului trecut, ruinele caselor domneşti, din care s-au exploatat ani la rând cărămidă şi piatră pentru construcţiile satului, până când şi beciurile au dispărut sub pământul arabil. Pe laturile de vest şi sud, zidul de incintă mai păstrează urme de construcţii gospodăreşti ai căror pereţi transversali sunt sprijiniţi pe acesta. O altă casă ridicată pe două nivele, destinată slujitorilor domneşti, se afla pe latura de vest. La nivelul etajului, zidul era străpuns de ferestre de împuşcat (ambrazuri). Virgil Drăghiceanu a măsurat, pe la 1910, laturile casei ruinate, apreciindu-le ca avînd dimensiunile 6,20 X 8,10m. Coloanele de calcar ale acestuia au fost găsite îngropate sub ruinele casei arendaşului. Ele erau ornamentate cu o brăţară de foi. Baza dreptunghiulară, cu ciubuce, susţinea fusul coloanei, încununat de un capitel îngust, decorat cu foi în formă de S pe fiecare din cele patru laturi, iar la colţuri cu croşete- ne spune V. Drăghiceanu.
Casa Domnească, cuprindea un parter ridicat pe beciuri, cu un pridvor spaţios pe latura de nord. Deşi de dimensiuni mai mici decât casele de la Potlogi sau Mogoşoaia, această casă destinată lui Mateiaş, cel de al patrulea fecior al voievodului, era la rândul ei destul de bogat împodobită. Desigur că, după moda timpului şi aceste case aveau planul parterului alcătuit dintr-un vestibul central care împărţea locuinţa în două apartamente enegale, de o parte cel al domnului, mai mare, cu încăperile de recepţie, de altă parte, cel al doamnei.
Dintr-un sgrafitti din 20 august 1708, care se mai păstrează în ctitoria brâncovenească de la Doiceşti, biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului, gravat chiar de "Matei ot Doiceşti", aflăm că ispravnicul lucrărilor de construcţie la curtea lui Brâncoveanu din Doiceşti a fost Matei Strâmbeanu. Dimensiunile de 25 X 8 m, plasează monumentul între capelele de curte de plan dreptunghiular, realizate sobru, cu a structură unitară.
Biserica. Dacă Brâncoveanu s-a mulţumit doar să refacă vechea casă boierească din Doiceşti, biserica curţii a fost clădită din nou, nefiind alta mai veche. Aflăm acest lucru din pisania pusă la intrare, unde se spune că biserica a fost zidită "din temelie" de Constantin Brâncoveanu "aici într-acest loc, unde alţi dantâi n-au fost". Cum data pisaniei este 20 septembrie 1706, iar biserica are un clopot cu inscripţie din septembrie 1705, rezultă că a fost construită în anii 1705-1706.
Biserica a fost cuprinsă iniţial într-o curte secundară, înconjurată de ziduri.
Lăcaşul de cult are un plan dreptunghiular, măsoară 25 m lungime şi 8 m lăţime.
Atât pridvorul cât şi pronaosul şi naosul sunt acoperite cu calote sferice pe pandantivi. La naos şi pronaos acestea sunt rezemate pe picioare din zidărie, aflate la colţurile încăperilor, iar la pridvor, bolta este susţinută de două arce laterale puternice, dispuse longitudinal, pe console. Şase coloane din piatră cu fusul monolit, decorate cu caneluri în spirală, cu capitele şi baze largi, împodobite cu fruze de acant, susţin şapte arce trilobate. Intrarea este în axul bisericii, marcată deasupra arcadei centrale cu o firidă, unde se afla icoana hramului.
Pridvorul, separat de naos printr-un perete plin, străpuns de golul unei arcade, este luminat de trei ferestre, din care două practicate în peretele dinspre sud. O mică uşă, aflată în peretele dinspre nord, comunică cu scara adăpostită în interiorul micii construcţii adosată la exterior, înlesnind accesul la turnul-clopotniţă aflat peste pronaos, iniţial din zidărie, înlocuit cu altul, existent şi astăzi, din lemn.
Naosul, despărţit de absida altarului printr-un iconostas din zidărie, este luminat de patru ferestre mari, câte două pe fiecare din laturile de sud şi nord, la care se adugă cîte una mai mică traforată la partea superioară. Altarul este flacat de cele două nişe laterale ale proscomidiei şi diaconicinului.
Două ferestre, una mare aflată în axul bisericii şi alta mai mică la proscomidie, străpung spre exterior zidurile acestei încăperi.
Ancadramentul din piatră al uşii de intrare, a cărui ramă este decorată cu flori şi frunze de acant, specifice epocii brâncoveneşti, este încheiat deasupra golului cu un arc în acoladă.
Biserica are şi o pictură frumoasă din epoca brâncovenească, pictură care se păstrează în întregime.
Deosebit de interesant este tabloul votiv, unde este reprezentată întreaga familie a voievodului: soţia sa, cei patru fii şi cele şapte fiice.
*** Dicţionarul istoric al judeţului Dâmboviţa, Târgovişte 1983
Drăghiceanu V., Curţile domneşti brâncoveneşti. Doiceştii în "B.C.M.I.", II, 1909
Oproiu M., Doiceştii în vremea lui Constantin Brâncoveanu. Note monografice în "Studia Valachica", 1970
Oproiu M., Moţoc H., Curculescu M., Dâmboviţa. Localităţi şi monumente, Târgovişte 2006
Potra G., Tezaurul documentar al judeţului Dâmboviţa (1418-1800), Târgovişte 1972
Stoicescu N., Moisecu C., Târgoviştea şi monumentele sale, Bucureşti 1976